 |
| Fotografie Julia Popova |
{Acesta este începutul unei povești pe care nu ați mai auzit-o până acum și care vă va purta pe
culmile unui univers neștiut de unii, ascuns de alții.}
PROLOG
Se pare că poveştile
nu sunt doar nişte poveşti de adormit copii , ci şi pentru a-i face să se gândească
că există o lume magică dincolo de cuvintele de pe foile abătute de praf
dintr-o carte aflată în cufărul bunicii uitat în podul casei.
Anna Eileen O’Brien,
este o fetiţă de 15 ani care şi-a pierdut zâmbetul când bunicii acesteia au
murit într-un accident cumplit de maşină provocat de un şofer beat. Aceştia se îndreptau
spre Dublin, pentru ziua nepoatei lor ca să o surprindă. Dar pe drum spre casa fiicei lor Lailla, microbuzul în care se aflau , s-a
ciocnit cu o altă maşină şi astfel, şoferul microbuzului a pierdut controlul volanului
şi a intrat pe sens opus exact într-un
camion, s-a învârtit pe şosea şi s-a răsturnat pe câmp, străpuns de nişte stâlpi
ascuţiţi ce înconjurau terenul.
Încă de când
Anna s-a născut, bunicii au iubit-o foarte mult şi i-au dăruit speranţă, o făceau
să se simtă minunat parcă făcând parte dintr-o poveste . Îşi petrecea vacanţele
la ei , în Franţa, şi bunica ei ,Emma Duplus, i-a indus pasiunea sa pentru cărţile de ficţiune,
dragoste şi acţiune. Totodată bunicul Annei, François Duplus, fost architect
dar şi bărbat pasionat de legende, de aventură, de istorie, a învăţat-o cum să
se descurce în situaţii de supravieţuire, cum să găsească comori prin curtea
casei lor şi a mai învăţat-o şi o limbă străină, latina.
Aşadar, ziua în
care a împlinit 15 ani nu a fost o zi de naştere în care Anna să se bucure alături
de prietenii săi, aceasta a trebuit să fie puternică şi să înfrunte adevărul:
bunicii săi nu mai erau. A fost furioasă şi tristă încât a fugit în Parcul
Phoenix pentru a fi singură. Parcul Phoenix se află la 3 km spre vest de
centrul oraşului şi este considerat cel mai mare parc urban din Europa, prezentând
grădini amenajate splendid, lacuri ornamentale şi pajişti uriaşe.
Nici nu ştie când a decis să se ducă acolo,
dar probabil îi amintea de timpul petrecut cu bunicii săi în excursia cu cortul
din pădurea din Munţii Vosgi din apropierea localităţii Belfort,Franţa.
Înmormântarea a
avut loc în cimitirul din Belfort şi toate persoanele care au participat la înmormântare,
au spus numai lucruri frumoase despre bunicii Annei. Anna nu a scos nici un cuvânt,
tot ce gândea despre această întâmplare nefericită ţinea în ea. Se gândea” De
ce ei? Bunicii ei erau nişte oameni buni, liniştiţi..nu meritau să moară aşa!”
. A durat o zi întreagă să facă curăţenie după priveghi, dar Anna nu era în
stare să ajute la curăţenie aşa că s-a dus în camera sa. Dar pe când vroia să
intre pe uşă , a observat că uşa care ducea în podul casei era deschisă.
Probabil mama ei sau cineva din familie fusese sus după nişte tacâmuri, scaune.
Ceva anume, nu îşi explică ce, i-a dat un impuls să urce acele scări către
podul casei. Şi chiar acolo s-a îndreptat. A urcat în acel depozit ,unde nu mai
urcase niciodată până atunci pentru că îi era frică de ce avea să găsească
acolo sus, unde era întuneric şi se simţea ceva înfricoşător în aer. Dar nu era
aşa deloc, lucrurile acestea erau doar în imaginaţia ei. Acolo se aflau jucării,
probabil ale mamei sale de când era copil, dar şi un geamantan în care a găsit
cuţite, hărţi, şi caiețele cu diferite notiţe ale bunicului său ce datau din
anul 1945 plus alte lucruri. Pe moment Anna s-a speriat, pasiunea bunicului său
încăpea într-un geamantan şi totuşi nu mai părea ceva distractiv, ci era ceva serios la mijloc.
A închis
geamantanul şi s-a îndreptat spre un cufăr din colţul opus. Era un cufăr prăfuit,
dar după ce l-a şters cu o cârpă, a observat cât de superb era, gravat cu un
fir auriu şi având scris pe el o frază în latină. După câteva minute ,în care
Anna a încercat să îşi dea seama ce scrie pe cufăr deoarece firul auriu se întrerupea
de colo-colo, a aflat răspunsul curiozităţii sale. Pe cufăr scria: “ Nu-l deschide decât dacă eşti
sigur că poţi să faci faţă! “ şi într-o parte a cufărului, mai era gravat
numele Emma. Era al bunicii sale. Dar niciodată nu îi povestise de el.
Brusc şi-a adus
aminte de o întâmplare de când era mai mică. Anna , pe când avea 11 ani, a vrut
să urce în pod să se ascundă de prietenii săi Kevin şi Amalia în timp ce se
jucau. Dar bunica sa a prins-o exact când deschidea uşa şi a oprit-o.
Era foarte supărată şi i-a zis Annei:
-“ Nu poţi urca
acolo!”
-“De ce bunico?
Nu voi păţi nimic. Kevin nu mă va găsi aici, este locul perfect.”
-“Nu,nu este. Nu
vrei să ajungi undeva de unde nu te poţi întoarce”, i-a spus bunica Emma
nepoatei sale şi a întors-o din drum. Atunci Anna se resemnase şi s-a ascuns în
alt loc.
Dar astăzi , ea
a urcat acolo, nu mai era nimeni să o întoarcă din drum.
Oare ce să facă?
Să ignore mesajul din latină şi să deschidă cufărul ori să plece acasă înapoi în
Dublin întrebându-se dacă bunica sa era cea care i-a dat impulsul să urce acele
scări.
Un mic dejun tematic :) sa ii indulceasca ziua ( Gigi-papa pentru cine cunoaste )
Clatite in forma de inimioara cu capsuni
Rosii in forma de inima prinse cu o scobitoare pentru un aperitiv special
Muffins cu mesajul specific "Be my valentine"
Capsuni cu ciocolata
Un lantisor
sau alt lantisor de genul acesta
un Parfum
Impreuna cu o felicitare hazlie
o Cutie de bomboane
alt tip de felicitare ;))
Un Ursulet simpatic
Pentru indraznete :P
Un superb buchet de trandafiri
sau cine stie, isi va face curaj si va fi o zi memorabila.
