Nu pasesc inauntru de frica sa nu se spulbere sau sa nu ramana acolo pentru totdeauna si astfel sa nu ma lase sa continui a trai in pace.
Dar cine traieste in pace?Nimeni.Nici tu oricat ai spune ca nu intelegi ce zic,ca nu ai astfel de intrebari,chiar si tu macar 3 ore din singuratate te intrebi "Oare….?" Si iti raspunde careva?! Nu.Incepi prin a-ti raspunde singur.Si ce iti raspunzi?Iti raspunzi ce vrea sufletul tau sa auda.
Si e bine asta?! E bine oare sa iti faci iluzii?! Eu spun ca durerea cand va veni,nu te va ocoli.Si tu zici ca iubesti.Dar stii ce e iubirea??!
Esti tacut dintr-o data,nici un gest de aparare,nici o vorba.Te gandesti.
Te gandesti ce e iubirea.Si te intrebi"oare iubirea e ce cred eu ca e?"
Eu,care stiu déjà prin ce treci ,iti raspund :" Să-ţi spun ce este iubirea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Iubirea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi."
Si acum te intreb:"Ai simtit oare asa ceva?" si tu taci din nou,prêt de cateva secunde care ptr tine par un an,doresti sa scoti un cuvant dar nu iese,inspiri si expiri si apoi iti revii..Si imi zici :"Eu ma daruiesc in fiecare zi ptr ca ea este ca o iarba salbatica si nu o planta cultivata,este poezia simturilor mele,este focul din sufletul meu,este energia cosmică ce izbucneşte în constelaţii şi se ascunde în abisul atomului, si tot ea este un spin,o stafie,un uragan fara de care nu poti spune ca traiesti".
Stau si ma intreb ce vrea sa insemne asta,dar realizez ca ai dreptate si poate eu voi trece peste sufletul zdrobit si timp mult ce am nevoie si nu voi inceta sa ma intreb nelinistit in orele ce zboara "oare…?".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu